Despre "Let's do it, Romania!"

Let's do it, Romania!, o actiunea bazata exclusiv pe voluntariat, a fost lansata in Romania in ianuarie 2009, urmand ca in martie 2010 sa se realizeze cartarea deseurilor si in 25 septembrie 2010 sa fie ziua de curatenie nationala. Proiectul a pornit in Estonia in anul 2008, a fost preluat de Letonia si Lituania in 2009.

Datele oficiale spun ca astazi au fost peste 150.000 de voluntari inscrisi si 175.000 de saci de gunoi adunati. Suna promitator, dar nu este de ajuns. Pentru ca dupa aceasta actiune am ramas cu un gust amar. Romania este incredibil de murdara, mai murdara decat ne putem inchipui vreodata!

Din nefericire, traim intr-o mare groapa de gunoi. Stiam asta dinainte (tocmai de-aia m-am implicat in proiect), dar niciodata nu am realizat cantitatile enorme de gunoi in mjlocul carora traim.

Echipa mea a avut responsabilitatea de a curata un morman de la intrarea in Padurea Mogosoaia. Probleme am intampinat inca de la inceput: nu am reusit sa ne identificam mormanul. Coordonatele GPS ne duceau altundeva, descrierea sumara de pe harta nu era destul de clara, nu exista nicio poza pe harta care sa ne dea o idee de ce anume cautam si nu era niciun organizator disponibil (prin telefon) sa ne dea o mana de ajutor.

Prin urmare, ne-am indepartat de grupurile care deja incepusera treaba si am ales un loc mai al nimanui, plin de gunoaie, evident (in inima padurii!!). Era gunoi cat cuprinde, deci cu cat mai multi, cu atat mai bine! Pana la urma, ne-am gasit mormanul alocat si l-am curatat si pe acela. Deci nu ne-am lasat al nimanui, am facut munca dubla.

La un moment dat s-a intamplat ceva care m-a enervat foarte tare si m-a intristat. Bineinteles ca in proiect au fost implicati si voluntari corporatisti (si eu sunt corporatista, nu ma intelegeti gresit).  De unde erau ei? De la Unicredit! Cu tricouri, bandane, aliniati, de manuta mergeau cu sacii in mana si topaiau ca Scufita Rosie prin padure la adunat floricele, nu gunoaie. S-au oprit in mijlocul intersectiei si s-au pozat timp de jumatate de ora cu pungi si sticle in mana, la vedere, pentru a arata mai tarziu intreg Facebook-ului ce au facut ei. Apoi au cerut sa vina televiziunea sa ii filmeze. Din pacate, nu stiu daca le-a fost satisfacuta si aceasta dorinta. Pentru ei gunoaiele erau un fel de covorul rosu pe care paseau mandri de calitatea lor de voluntari, sub flashurile orbitoare ale celor 3 papparazzi cu camere profi care ii urmau (oficial si ei tot voluntari in proiect, bineinteles). Cineva, la un moment dat, o voce din off, a intrebat: "Da' nu strangem si noi niste gunoaie?", iar raspunsul a fost atat de uimitor, ca si acum ma mira. Domnisoara sefa de grup l-a informat pe tanarul cu un elan prea mare ca mormanul lor se termina la linia respectiva (si a aratat o linie imaginara). In fata, era al celor de la Apele Romane, in stanga al nu stiu cui si in dreapta la fel. Prin urmare, au mai stat la pozat cine stie cat, pentru ca m-am indepartat si afundat mai tare in gropile de gunoi.

M-am simtit exact ca o mamaie care tipa la pusti in fata blocului, asa ca am tacut. Dar am facut rau. Ar fi trebuit sa ii rog sa faca lucru pentru care au venit si sa mai lase pozele. Poate ca au strans si ei la un moment dat ceva, ar fi fost hilar sa raporteze ca nu au strans nimic sau poate ca au trimis un rezultat fals, asta conteaza mai putin. Important este ca daca ar fi curatat cu drag si spor de la inceput pana la sfarsit si mai ales peste tot, nu doar pe bucatica lor, padurea s-ar fi curatat mai bine si mai repede.

Ceea ce este cel mai trist este ca, cel mai probabil, ca ei au mai fost multi. Adica destui oameni s-au inscris in actiunea asta doar pentru imagine, pentru a putea povesti ce au facut ei, pentru a iesi la iarba verde si nu pentru ca au constientizat situatia critica in care ne aflam. 

Revenind la gunoaie, trebuie sa va spun ca pe langa sticle, pungi si plastic (care sunt la fel de multe ca si frunzele de pe sol si mai ales, sunt distribuite tot pe straturi, in functie de sezoane) nu voi intelege niciodata ce cauta in padure perne, haine, incaltari, sticle de sampoane, paturi, umbrele, cauciucuri, materiale de constructii, piese de schimb de la autoturisme, perfuzii, pampersi si cate si mai cate. Nu m-as fi asteptat niciodata sa gasesc asa ceva in mijlocul unei paduri, pe malul unui lac, in natura, in geneal. De curiozitate, am cautat o data pe un ambalaj oarecare: 2006, va vine sa credeti sau nu! Am mai gasit sticle de Pepsi de colectie, in genul celor care existau cand eram noi mici si, evident, nu se mai vand acum. Alte ambalaje nici nu mai aveau desene sau scris pentru ca erau probabil de pe vremea bunicii mele.

Adevarul este ca traim intr-o tara foarte murdara si, cel mai grav, printre niste oameni care nu au simt civic, bun simt sau cum vreti sa ii spuneti. Sincer, cred ca mai este nevoie de multi ani si mult mai multi voluntari pentru a reusi sa facem si sa pastram o tara curata. Suntem cu totii constienti ca padurile si campurile vor ramane curate doar timp de cel mult 6 luni (adica pana la urmatorul sezon de gratare). Dar sper ca, in timp, si Gogu care fare gratar si lasa gunoi in urma lui sa inteleaga cu ce greseste si sa nu mai faca la fel si urmatoarea data. Stiu, sunt o naiva.

Cu toate acestea, daca maine se mai organizeaza Let's do it, Romania! , eu tot voi iesi la adunat gunoaie. Pentru ca am incredere in cauza, in oameni si in tara asta. Daca acum, la prima initiativa, au iesit 150.000 oameni, sper ca anul viitor sa iasa inca pe atata! 

Pana atunci, ii invit pe toti cei care citesc acest articol sa se gandeasca de doua ori inainte de a arunca o hartie pe jos sau inainte de a lasa gunoaie in natura in urma lor.

Vreau sa multumesc, in incheiere, organizatorilor si autoritarilor locale din Mogosoaia care s-au implicat si i-au ajutat voluntarii. 

”Ca pe tine însuți”, o altfel de cronica

Era o vreme când Radu Apostol era o revelație a teatrului nou ce sa forma ca o alternativă la clasic si prafuit; era o vreme cand acelasi Apostol era considerat unul dintre liderii acestui nou curent; era o vreme cand Woyzeck-ul de la Braila rasturna prejudecati si impunea noi standarde de montare si creatie teatrala.
Purtata de astfel de ganduri si de amintiri dragi, am pornit catre Teatrul Foarte Mic, pentru o reintalnire cu trei nume dragi mie: Radu Apostol - regizorul, Viorel Cojanu - actorul - si Bobo - performer-ul. A fost ca o intalnire cu niste prieteni dragi, pe care nu i-ai mai vazut de mult: tremuri de nerabdarea de a-i descoperi asa cum au devenit intre timp, te bucuri sincer cand observi ca multe dintre lucrurile pe care le aveati in comun nu s-au pierdut si te simti pregatit sa luati lucrurile de unde au ramas si sa le duceti mai departe.

Cunosteam inclinatia regizorului pentru spectacolele-investigatie (Acasa, 2001), asa ca faptul ca spectacolul s-a nascut dintr-o povestea reala nu ma surprinde.
"Ca pe tine insuti" este un spectacol despre viata total necunoscuta a oamenilor fara adapost, pe timp de iarna. Textul, scris cu o mare sensibilitate de Maria Manolescu plecand de la povesti reale, surprinde toate cliseele din mentalitatea orasenilor care nu s-au oprit niciodata pentru a afla povestea unui om mizerabil, dar om, pana la urma. Niciodata nu intereseaza pe nimeni ce se ascunde in spatele acelei umbre, nimeni nu priveste ochii inlacrimati, incarcati de povesti triste, gata de a fi spuse. Singurele momente cand civilizatia face un favor acestor oameni este atunci cand, la sfarsitul iernii, se face bilantul decesurilor, iar acesti oameni ajung nume in lista celor morti din cauza frigului si a lipsei de hrana si adapost sau, in cel mai fericit caz, o poza intr-un ziar.
Scopul acestor oameni este sa treaca cu bine, in viata, peste iarna si sa nu se ataseze de nimeni pentru ca un astfel de gest nu e potrivit intr-o lume ca a lor in care se comit crime cu mintea senina pentru o geaca, o bricheta si o gura de vodca. Iar daca iarna trece cu bine, sunt pregatiti sa moara oricand, sperand ca vor primi o bucata de pamant si un tratament mai omenesc.

Mihai Sandu Gruia il interpreteaza curat si sincer pe Ioan, fostul preot care si-a pierdut credinta si viata in urma unui sandal pe care publicul in recreeaza cu putinele bucati pe care ni le ofera pe parcursul spectacolului. Monologul sau prin care ilustreaza reactia oamenilor fata de ei, umbrele din zi si stafiile din noapte, este sensibil si sustinut. Textul ar putea intinde o capcana alunecoasa catre fals si exagerare, dar un actor experimentat ca dl. Sandu Gruia nu se lasa pacalit. Fiecare spectator isi va regasi reactiile in acest monolog, si, culmea!, va reactiona exact ca in reteta prezentata: induiosat, va merge acasa si isi va iubi familia/prietenii pentru o clipa - cat se pastreaza vie in minte imaginea acelui om negajit - ca mai apoi sa revenim la rautatile zilnice.

Viorel Cojanu este Rafa, tanarul care printr-o intamplare - voita sau nu, se va descoperi pe parcurs - tulbura existenta celor doi oameni fara de adapost, Ioan si Maria. Cojanu interpreteaza cu usurinta tipul omului din zilele noastre: prins intr-o relatie sufocanta, el nu stie sa isi gaseasca salvarea altfel decat prin gesturi extreme, prin care sa isi testeze reactiile si prin care sa pedepeasca pentru lipsa de atentie. Astfel de gesturi extreme ar trebuie sa inlature barierele si stereotipurile dintr-un cuplu si sa ii apropie cat mai mult de ideal: comunicare si cunoasterea celuilalt. Cu toate acestea, veti vedea cum, la final, ne intoarcem de unde am plecat, chiar si dupa o astfel de experienta-limita.

Mihaela Radescu este Maria, fata cu o poveste dureroasa, care a fost alungata in cauza unui secret rusinos. Monologul sau, desi era unul ofertant, nu a fost exploatat la capacitatile maxime, cum simteam ca se putea. Cu toate acestea, personajul construit de ea este unul veridic, mai ales in partile intunecate prin care ii cunoastem adevarata poveste.

Bobo este Corul homeleșilor si interpreteaza bucatile muzicale compuse de el cu acelasi umor si nonconformism cu care si-a obisnuit publicul. Prin muzica sa live, da mai multa autenticitate spectacolului si il aduce mai aproape de public, iar bucata in care si publicul este invitat sa participe activ este delicioasa, desi s-a mai facut pana acum.

Spectacolul contine multe dintre elementele dragi regizorului: interludiile muzicale (live), sinuciderea ca solutie la monotonia existentei, iubirea atipica dintre doua personaje respinse de societate, actualizarea elementelor de structura ale teatrului antic grec (corul si interludiile, impartirea in acte).
Mi-a placut foarte mult ideea de a provoca publicul sa se transpuna intr-o lume inghetata, dintr-o iarna cumplita romaneasca, pe timp de vara. Ajutati de ventilatoare, viscol ca fundal auditiv, zapada artificiala si jocul actorilor - care pe o zi calda de inceput vara nu au lasat sa se vada vreo picatura de sudoare si au tremurat din toate incheieturile - am reusit cu totii sa ne pacalim creierul si sa ne transpunem intr-o noapte friguroasa de iarna.

Desi titlul ar putea parea naiv sau propagandist, indemnand la iubirea aproapelui ca pe tine insuti, regizorul si echipa au stiut sa nu cada in aceasta capcana si sa puncteze acolo unde era cazul - doar intr-o singura replica a lui Ioan, catre final, se va regasi aceasta sintagma, ca o marturisire a unor lucruri niciodata rostite pentru ca in viata de zi cu zi declaratiile de dragoste sunt desuete.

Faptul ca acest spectacol nu va indrepta felul in care functioneaza societatea si ca vor exista in continuare oameni fara adapost e de la sine inteles. Dar o apropiere de acest fenomen este binevenita si poate ca, in timp, ceva se va schimba. Mentalitatile nu se schimba deodata, radical, ci trebuie educate in fiecare zi, putin cate putin.

Un spectacol foarte interesant, ca concept si realizare, al carui site il gasiti aici. Minunat realizat acest site, va las sa il descoperiti.

"Ca pe tine insuti" va fi reluat din toamna, odata cu stagiunea noua. Il recomand cu caldura tuturor!

Los abrazos rotos

Am facut aici apologia lui almodovar si a ultimului sau film. O sa revin cat de curand, imediat ce ma linistesc si imi ordonez viata asa cum mi-am propus...

recomandare

va propun sa vizionati un scurt metraj foarte frumos. e munca unui student unatc in care apar emilian oprea si georgiana nedelcu. pentru braileni, va fi cu atat mai frumos cu cat vor recunoaste locatii din orasul natal transformate, sau mai bine zis transportate, intr-o alta epoca. imi place ideea si imi place atmosfera. iar despre protagonista nu o sa vorbesc pentru ca imi este prietena si nu se cade sa ii fac elogiul aici. vizionare placuta!

mandrie

asa de dimineata m-am bucurat incredibil de mult cand am citit si vazut performanta de la paris a lui radu afrim. aflat la paris cu "boala familiei m", trupa de romani a fermecat francezii: presa de specialitate scrie cuvinte minunate despre ei, la final sala aplauda fermecata si, mai mult, la intalnirea dintre regizor si autorul piesei, sala este arhiplina (ceea ce arata un interes foarte mare!). ma simt foarte mandra ca romanii au parisul la picioare. si ma simt cam trista la gandul ca, intorsi in tara, vor ramane nepromovati (cunoscuti doar de o mana de oameni avizati). traiesc unul dintre acele momente rare de mandrie de a fi romanca. (lasand la o parte orice fel de patetism)

incantatii nocturne

mi s-a facut subit dor de un spectacol foarte drag: de ce fierbe copilul in mamaliga, asa ca am urcat pe youtube piesa intro (pentru ca am avut surpriza de a nu gasi nici una dintre extraordinarele piese din spectacol). intre doua tigari, o cafea si licenta, piesele astea imi dau doza de "altceva" de care am nevoie pentru a nu dispera. imi amintesc cu drag cat de mica si inocenta eram cand am pasit in sala mare a tmf (la prima editie a festivalului "zile si nopti de teatru la braila") si m-am indragostit iremediabil de spectacolele afrimesti. enjoy!

cine ghiceste filmul?

Echipa cinemazing a pregatit un concurs avand ca premiu 2 bilete la film in multiplex. Smecheria (fiind vorba de cinemazing unde nimic nu e asa cum v-ati obisnuit) e ca asta chiar e un concurs: oricine se vrea a fi un pic de cinefil trebuie sa isi rascoleasca toate bucatile de informatie pretioasa, sa faca niste munca de cercetare si sa reuseasca sa prinda firul indiciilor pentru a ghici filmul pe care l-a propus cinedude, omul cu raspunsurile. Fiecare film beneficiaza de 10 indicii, primele sunt grele si apoi devin din ce in ce mai clare, iar oricine crede ca a rezolvat misterul nu trebuie decat sa lase un comentariu si cinedude il va sfatui sau premia. Bafta tuturor!